Contact‎ > ‎Acte Necesare‎ > ‎

Asistenta Sociala

Acte acordare indemnizatie crestere copil

Cererea tip de acordare a dreptului la indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului ;
Declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că celălalt părinte natural sau, după caz, o altă persoană dintre cele prevăzute la art.5 alin.(2) nu beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani;
Actul de identitate al solicitantului (copie xerox şi original);
Certificatul de naştere al copilului (copie xerox şi original)
Certificatele de naştere ale tuturor copiilor născuţi după data de 01 ianuarie 2006
Copie certificat de persoană cu handicap al copilului, după caz;
Adeverinţă tipizată eliberată de autorităţile competente sau de către angajator, după caz, din care să rezulte îndeplinirea condiţiei privind stagiul de cotizare de 12 luni din utimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului; cu veniturile profesionale supuse impozitului pe venit conform Legii 571/2003 privind Codul fiscal.

Copie xerox după decizia de suspendare a contractului individual de muncă, certificată conform cu originalul de către angajator;

Acte necesare depunerii ajutorului social

- Acte de identitate ale solicitantului şi ale membrilor familiei (buletin/carte de identitate, certificat de naştere /căsătorie/ deces, hotărâre judecătorească de divorţ, livret familie) - original şi copie;
- Acte de venit (cupon pensie, plasament familial, îndemnizaţie persoana cu handicap, adeverinţă de salariu, declaraţie de la notar cu privire la venituri);
- Adeverinţă Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă TRIMESTRIAL — persoana aptă de muncă este în căutarea unui loc de muncă şi nu a refuzat nejustificat un loc de muncă/ curs de calificare);
- Adeverinţă privind starea sănătăţii (certificate medicale din care să rezulte încadrarea în categoria peroanelor cu handicap accentuat sau grav sau în gradul I sau II de invaliditate );
- Adeverinţă de elev/student (forma de învăţământ, tipul şi cuantumul bursei);
- Cerere si declaratie privind veniturile (tipizate)
- Adeverinta privind veniturile realizate supuse impozitarii eliberata de Administratia Financiara
- Dosar cu sina
- Adeverinta Registru Agricol ( Primarie )
- Certificat de atestare fiscala pentru persoane fizice privind impozitele si taxele locale si alte venituri ale bugetului local (Primaria Iasi - Corpul B Directia Economica de Finante Publice Locale)

Dovada privind componenţa familiei se face cu următoarele acte, în copie:
- buletinul de identitate, cartea de identitate sau cartea de identitate provizorie, aflate în termenul de valabilitate, în cazul cetăţenilor români;
- documentul de identitate, paşaport sau, după caz, permis de şedere temporară, permis de şedere permanentă, cartea de rezidenţă, cartea de rezidenţă permanentă, eliberate de autorităţile române competente, aflate în termenul de valabilitate, în cazul cetăţenilor străini sau apatrizi.
- certificatele de naştere ale copiilor;
- livretul de familie;
- certificatul de căsătorie;
- hotărârea definitivă de încuviinţare a adopţiei, de plasament familial al minorului, potrivit legii;
- actul din care să rezulte calitatea solicitantului de tutore sau curator;
- acte din care să rezulte că un membru al familiei urmează o formă de învăţământ ;
- acte din care să rezulte încadrarea, potrivit legii, în categoria persoanelor cu handicap accentuat sau grav ori în gradul I sau II de invaliditate, pentru persoanele aflate în întreţinere;
- după caz, alte acte doveditoare privind componenţa familiei.

Acte necesare depuneri alocatiei de stat

Pentru depunerea dosarului privind alocaţia de stat (200 lei/lună până la vârsta de 2 ani a copilului, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap; 84 lei/lună pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani si 18 ani; 200 lei/lună pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani în cazul copilului cu handicap) sunt necesare următoarele acte:
- actele de identitate ale părinţilor (mamă şi tată copil);
- certificat de naştere copil;
- certificat de căsătorie/livret de familie (pentru persoanele necăsătorite);
- certificatul si hotărârea copilului încadrat într-un grad de handicap;
- opţional extras de cont
- cerere tip de solicitare a acestui drept

Alocaţia se acordă pănă la 18 ani, sau, dacă copilul a împlinit vârsta de 18 ani, până la terminarea studiilor liceale sau profesionale. Titularul dreptului la alocaţie este copilul însă dosarul se depune pe numele reprezentantului legal.

Reprezentantul legal al copilului poate fi: tutore, curator, părinţii naturali ai copilului, asistentul maternal profesionist. În caz de divorţ alocaţia se plăteşte părintelui la care s-a stabilit, prin hotărâre judecătorească, domiciliul copilului, căruia i s-a încredinţat spre creştere şi educare.

Plata alocaţiei se face începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul. Pentru copiii aflaţi în plasament, pentru cei cărora li s-a instituit tutela sau curatela, pentru copiii incredinţaţi în vederea adopţiei sau adoptaţi, stabilirea dreptului se face cu luna următoare în care a fost emis actul de referinţă.

Plata alocaţiei de stat se suspendă în situaţia în care se schimbă reprezentantul legal al copilului. Plata alocaţiei de stat se suspendă dacă, pe o perioadă de trei luni consecutive, reprezentantul legal sau tânărul nu a încasat drepturile.

Reluarea în plata se face pe bază de cerere scrisă întocmită de reprezentantul legal al copilului care se înregistreaza la direcţia teritorială .

Plata alocaţiei de stat încetează dacă a survenit decesul copilului sau după caz al tânărului.

Dreptul reprezentând alocaţia de stat se cuvine şi se plăteşte conform Legii 61/1993, cu modificările şi completările ulterioare, iar termenul de depunere a dosarului este de 12 luni de la data naşterii copilului. Plata dreptului se va face retroactiv.

Acte necesare pentru acordarea alocatiei pentru sustinerea familiei - Legea 277/2010 

Beneficiaza de alocatia pentru sustinerea familiei:
- Familiile formate din sot, sotie si copiii in varsta de pana la 18 ani aflati in intretinerea acestora si care locuiesc impreuna ;
- Persoana singura si copiii acesteia ;
- Barbatul si femeia necasatoriti, cu copiii lor si ai fiecaruia dintre ei, care locuiesc si se gospodaresc impreuna - daca au realizat venituri lunare nete de pana la 370 lei (RON) pe membru de familie.

Dosarul va cuprinde:
1. Cerere tip intocmita de reprezentantul familiei
2. Acte doveditoare privind componenta familiei :
- Carte de identitate pentru membrii familiei si certificate de nastere pt.copii ;
- Livretul de familie (completat la zi) ;
- Certificat de casatorie ;
- Certificat de deces sau sentinta de divort;

Acte doveditoare privind veniturile familiei :
- Adeverinta de la locul de munca care sa ateste venitul net realizat in luna anterioara depunerii cererii inclusiv valoarea tichetelor de masa ;
- Cupon alocatie de stat, alocatii de plasament, alocatii de intretinere ;
- Cupon pensie, cupon somaj, pensie de urmas, indemnizatie persoane cu handicap, etc ;
- Adeverinta eliberata de Administratia Financiara ( activitati independente, persoane fizice autorizate, asociat unic, chirii, etc.);

- Adeverinte scolare din care sa rezulte situatia privind frecventarea cursurilor; 
- Declaratie pe propria raspundere; 
- Copie contract locuinta; 
- Talon masina - vechimea masinii; 
- Adeverinta Finante - nu are venituri, pt celalt parinte/partener; 
- Extras de cont - pe numele solicitantului (optional); 

Alte acte doveditoare:
- Hotararea judecatoreasca de incredintare in vederea adoptiei, hotarare judecatoreasca de incuviintare a adoptiei, hotarare judecatoreasca/hotararea comisiei pentru protectia copilului pentru masura plasamentului;
- Decizia directorului DGASPC sau hotararea judecatoreasca privind plasamentul in regim de urgenta ;
- Hotarare judecatoresca sau dispozitia primarului privind instituirea tutelei.
- Hotararea judecatoreasca prin care sotul / sotia este declarat / declarata disparut / disparuta (dupa caz) ;
- Hotararea judecatoreasca prin care sotul /sotia este arestat preventiv pe o perioada mai mare de 30 de zile sau executa o pedeapsa privativa de libertate si nu participa la intretinerea familiei (dupa caz); dispozitia primarului privind instituirea tutelei ;
- Act doveditor care atesta calitatea de reprezentat legal al persoanei minore ;
- Certificatul de incadrare intr-un grad de handicap ;

Dosar cu sina.

Acte necesare acordari stimulentului de insertie

Cererea tip de acordare a dreptului la stimulent;
Declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că celălalt părinte natural sau, după caz, o altă persoană dintre cele prevăzute la art.5 alin.(2) nu beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani /stimulent;
Actul de identitate al solicitantului (copie xerox şi original);
Certificatul de naştere al copilului şi, după caz, livretul de familie (copie xerox şi original);
Copie certificat de persoană cu handicap al copilului, după caz;
Adeverinţă tipizată eliberată de autorităţile competente sau de către angajator, după caz, din care să rezulte îndeplinirea condiţiei privind stagiul de cotizare de 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului - pentru acordarea dreptului la stimulent, conform prevederilor prezenţei ordonanţe de urgenţă;

Documentatia necesara privind angajarea asistentului personal

1. Documentaţia necesară persoanei care solicită angajarea:
- Cerere de angajare şi declaraţie;
- Acte de stare civilă: buletin de identitate/carte de identitate/carte de identitate provizorie, certificat de căsătorie (original şi copie);
- Acte de studii (original si copie);
- Copie carnet de munca / acte doveditoare care să ateste vechimea în muncă;
- Adeverinţa medicală eliberată de medicul de familie;
- Cazier judiciar;
- Curriculum vitae; 

2. Documentaţia necesară persoanei cu handicap grav pentru care se solicită angajarea:
- Acte de stare civilă: buletin de identitate/carte de identitate/carte de identitate provizorie, certificat de naştere în cazul minorului cu handicap grav (original şi copie);
- Certificatul de încadrare în grad de handicap; 

Dupa caz:
- Sentinţa civilă definitivă de punere sub interdicţie a persoanei cu handicap grav (original şi xerocopie);
- Dispoziţie de numire a reprezentantului legal pentru persoana cu handicap grav;
- Decizie de pensie a persoanei cu handicap (original şi xerocopie);
- Acordul scris al familiei sau al susţinătorilor legali, în cazul persoanelor cu handicap grav fără discernamânt; 

INDEMNIZATIA CUVENITA PĂRINŢILOR SAU REPREZENTANŢILOR LEGALI AI COPILULUI CU HANDICAP GRAV, PRECUM ŞI ADULTULUI CU HANDICAP GRAV SAU REPREZENTANTULUI SĂU LEGAL  

Documentaţia necesară:
- Cerere tip;
- Act de identitate: buletin de identitate/carte de identitate/carte de identitate provizorie pentru adultul cu handicap grav/ reprezentantul legal al acestuia, iar în cazul copiilor certificatul de naştere (original şi copie) şi buletin de identitate/carte de identitate/carte de identitate provizorie al părintelui care depune cererea;
- Certificat de încadrare în grad de handicap grav (original si copie)
- Sentinţa civilă definitivă de punere sub interdicţie a persoanei cu handicap grav (original şi copie);
- Dispoziţie de numire a reprezentantului legal pentru persoana cu handicap grav;(original şi copie); 
- Decizie pensie (original si copie);
- Cupon pensie;
- Act medical cu diagnosticul.